Când realitatea îşi învinge proiecţia

DSC02151O serie de atacuri teroriste au zguduit ieri România. Cel puţin două trenuri au deraiat în condiţii suspecte. Din fericire, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, şi-a dat seama de planurile oculte ale acestor grupări malefice, declarând război tuturor teroriştilor care au ca prim obiectiv desfacerea joantelor de cale ferată. Redăm, în continuare, declaraţiile ministrului: „În zona asta, şina este sudată, a fost desfăcută o eclisă care prinde două porţiuni de şine, de cineva care ştie cum trebuie desfăcut astfel încât un tren să nu poată trece fără a avea accident. A făcut astfel încât să aibă loc o deplasare, să iasă roata. Acolo a fost uns cu ulei şi s-a lucrat cu scule“. Sună bine, nu? Păăăi…nu prea. Explicaţia ministrului seamănă foarte bine cu expertiza unui cetăţean care a descoperit tainele extorsiunii. Bine, să nu fim răi, ce era să zică? Doar n-o să-şi bage singur mortul în casă recunoscând că infrastructura e la pământ. Problema e că, nu după mult timp, s-a mai produs o deraiere la Boju. Probabil, acela a fost momentul în care şi cel mai vânjos creator de punctaje din minister a rămas perplex, văzând că trenurile din România refuză pur şi simplu să deraieze din cauza atentatelor teroriste.

Şi atunci, până la urmă, ce s-a întâmplat ieri? S-a întâmplat inevitabilul, evident. CFR-ul este la pământ. În anii ’80 viteza de rulare pe căile ferate era mult mai mare decât acum. Degradarea e atât de avansată încât doar un miracol a făcut ca ieri să deraieze doar două trenuri. Bine, întotdeauna există şi ziua de mâine, aşa că mă feresc să cobesc. Pentru a evita clişeele din presa de azi, vă voi împărtăşi o povestioară amuzantă, mai de culise. Un amic din CFR îmi povestea că, de ani buni, locomotivele nu mai sunt echipate cu nisip. Pentru cei neavizaţi, nisipul este „vărsat” pe şine pentru a îmbunătăţii aderenţa locomotivei la urcarea unei rampe şi pentru a face posibilă frânarea la timp în prezenţa precipitaţiilor. Astfel că, nu puţine au fost cazurile în care trenurile de marfă nu puteau urca un deal, alunecând înapoi în cea mai apropiată staţie, unde se mai cupla o locomotivă. Probabil pentru cei din minister, motorina sau electricitatea sunt mult mai ieftine decât nisipul, nu mă pronunţ. Cert este că, în condiţiile date, e de-a dreptul penibil să ne mai mirăm că liniile se rup sub trenuri.

Cauzele sunt multiple: lipsa fondurilor, hoţia generalizată (chiar şi din zona sindicală), incompetenţa, lipsa de interes etc. Voi lăsa presa să se concentreze pe aceste aspecte. Ceea ce mă interesează pe mine ţine de o cauză care a devenit abia ieri evidentă. Faptul că, mai devreme sau mai târziu, realitatea îşi învinge propria imagine difuzată. Pentru un ministru sau altul, este mult mai avantajos să investească în măsuri care au un impact imagologic mai puternic în rândul electoratului. Este normal să fie aşa, mai ales dacă ţinem cont de logica de funcţionare a mass media. De exemplu, ai mai multe şanse să fii mediatizat când anunţi că linia dintre Bucureşti şi Constanţa va fi modernizată (în aşa fel încât viteza maximă de circulaţie să fie ridicată la 200Km/h), decât dacă ai anunţa că ai reparat un tronson de cale ferată deja existent (pe care se va putea rula din nou cu 120Km/h).

Problema intervine în momentul în care toţi banii îi cheltui pe măsuri de imagine efemere, periclitând siguranţa circulaţiei pe restul de 95% din calea ferată. Iar, de-a lungul vremii, prea multe fonduri au dispărut în tot felul de proiecte inutile. Un exemplu clasic ar fi celebrele rame Desiro (săgeata albastră), prezentate publicului autohton ca fiind ultimul răcnet în materie de trenuri, folosite la noi cu rang de Rapid sau Intercity. În realitate, acel model de tren este proiectat pentru navetişti, altfel spus, este un tren personal pentru distanţe scurte. Dar, nah, arată bine, zici că-i TGV, normal că merită să arunci banii pe aşa ceva. Alt exemplu este cel al tronsonului Bucureşti-Constanţa. Da, este proiectat să se circule cu până la 200Km/h. Problema apare atunci când, pe aceeaşi cale, circulă şi trenuri de marfă care au prostul obicei de a deteriora şina (vagoanele sunt prea vechi, iar roţile lor sunt mai degrabă pătrate decât rotunde). În realitate, pe tronsonul respectiv se va circula cu circa 120-140 Km/h. În plus, la ora actuală, există prea puţin material rulant care să poată circula cu mai mult de 140 Km/h.

Primele consecinţe (ceva mai blânde) ale acestei logici de funcţionare le-am văzut ieri. Infrastructura e la limita dezastrului, iar investiţia în imagine şi-a dovedit inutilitatea, având în vedere că deraierile mai au puţin şi ajung la ordinea zilei. Când vine vorba de morţi şi răniţi, parcă munca de consilier de imagine devine uşor ingrată, nu credeţi?

Tip: Pentru cei care se vor mai aventura cu trenul, încercaţi să ocupaţi un loc poziţionat cu spatele spre sensul de mers. În felul acesta veţi evita să fiţi aruncaţi în faţă, în momentul în care se produce deraierea (a, şi nu staţi lângă geam, sunt destul de puţine vagoane echipate cu geamuri securizate).

autor: Tudor Sălcudeanu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s