Analiza politica generala – 28 septembrie

NicaUn weekend politic care se prefigura a fi destul de banal, s-a dovedit decisiv în ceea ce priveşte viitorul coaliţiei PD-L-PSD. Pornind de la o declaraţie a ministrului Nica, trecută cu vederea de mai toată presa, democrat-liberalii au profitat de ocazia de a aduce în centrul atenţiei publice remanierea ministrului de Interne.

1. PDL a decis continuarea relaţiei cu PSD, Boc ar putea cere schimbarea lui Nica

Democrat-liberalii au decis, duminică seară, în Colegiul Director, să continue relaţia cu PSD, dar i-au cerut premierului să ia o decizie în privinţa comportamentului social-democraţilor, potrivit unor surse din partid acesta urmând a cere luni remanierea ministrului de Interne Dan Nica.

http://www.mediafax.ro/politic/pdl-a-decis-continuarea-relatiei-cu-psd-boc-ar-putea-cere-schimbarea-lui-nica-4939027

Comentarii:

  • Deşi declaraţia iniţială a fost făcută de Nica vineri, la Craiova, majoritatea presei a început să dezbată subiectul abia sâmbătă, în momentul în care Boc l-a convocat pe ministru pentru a da explicaţii.
    • În aceeaşi zi s-a hotărât, în mod intempestiv, organizarea Colegiul Director al PD-L pentru ziua de duminică.
  • PD-L a reacţionat prompt, profitând de greşeala lui Nica (care, repet, trecuse neobservată de mass media timp de o zi întreagă) pentru a motiva o eventuală remaniere.
    • Revenirea lui Nica asupra declaraţiilor de vineri (în urma discuţiei cu Boc) face posibilă remanierea ministrului fără a exista suspiciunea că aceasta are loc tocmai pentru că PD-L pregătea fraudarea alegerilor.
  • Având în vedere presiunile din teritoriu (majoritatea filialelor judeţene cer scoaterea de la guvernare a PSD), este destul de probabil ca primul ministru să anunţe azi remanierea lui Nica (la care s-ar mai putea adăuga şi remanierea Ecaterinei Andronescu), fără, însă, a rupe protocolul de alianţă cu social-democraţii.
    • Mişcare înţeleaptă de altfel, deoarece, în acest mod, PSD va fi obligat să părăsească singur guvernarea (ţinând cont că ar pierde un ministru cheie pentru alegerile din noiembrie) – ceea ce va face dificilă justificarea în faţa populaţiei.
  • În cazul unei remanieri, cel mai probabil succesor este Vasile Blaga.
  • Pierderea lui Nica şi ieşirea PSD de la guvernare complică destul de mult lucrurile pentru Geoană (în mod clar, cel mai dezavantajat personaj din acest joc), mai ales dacă ţinem cont de faptul că şi aşa există tensiuni în partid din cauza candidaturii lui Oprescu.
  • Cu toate acestea, nu este exclusă posibilitatea ca cele două partide să ajungă azi la o înţelegere.

2. PDL convoacă Colegiul Director pentru a pregăti lansarea lui Băsescu în cursa prezidenţială

Liderii PDL se reunesc, duminică, într-o şedinţă de Colegiu Director, începând cu ora 18.00, la sediul central al partidului, pentru pregătirea lansării lui Traian Băsescu în campania prezidenţială.

http://www.mediafax.ro/politic/pdl-convoaca-colegiul-director-pentru-a-pregati-lansarea-lui-basescu-in-cursa-prezidentiala-4936167

Comentarii:

  • Deja începe să se vorbească tot mai des despre candidatura lui Traian Băsescu.
    • Este destul de evident că acel Colegiu Director, organizat duminică, a avut ca scop şi pregătirea structurii de partid pentru lansarea candidaturii.
    • Chiar dacă nu se ştie exact data când se va lansa Băsescu în cursă, baza de partid trebuie ţinută în priză.
  • Este ca şi cum între Traian Băsescu şi Oprescu are loc un joc de-a şoarecele şi pisica, fiecare aşteptând ca celălalt să-şi lanseze primul candidatura.
    • Se pare că în tabăra lui Oprescu a început deja ralierea liderilor marginalizaţi în mandatul lui Geoană, printre care se numără Ion Solcanu, Doru Ioan Tărăcilă sau chiar Eugen Nicolicea.
  • Dacă PSD va ieşi de la guvernare, este destul de probabil ca Geoană să-şi piardă o bună parte din susţinătorii din teritoriu care, la rândul lor, să-şi îndrepte susţinerea către Oprescu.
    • Scenariu în care cea mai mare luptă se va da între Băsescu şi Oprescu.
    • Deocamdată, Băsescu are un ascendent în această bătălie, anume referendumul pentru parlamentul unicmaral – Oprescu va fi obligat să susţină punctul de vedere al lui Băsescu, ceea ce l-ar face mai puţin credibil.

3. Crin Antonescu s-a căsătorit la Bruxelles „din raţiuni electorale”

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a explicat, duminică, de ce a ales să se căsătorească la Bruxelles, spunând că este un lucru „de natură strict privată” şi că nu a dorit ca cineva să creadă că este un moment din campania electorală.

http://www.realitatea.net/crin-antonescu-s-a-casatorit-la-bruxelles-din-ratiuni-electorale_625707.html

Comentarii:

  • Discreţia lui Antonescu nu se rezumă doar la nunta sa cu Adina Vălean, ci se propagă asupra întregii sale candidaturi.
    • În afară de declaraţiile făcute joi în Parlament, Crin Antonescu se dovedeşte a fi un candidat mult prea discret pentru lupta din noiembrie.
    • Deşi discursul său este potrivit pentru nucleul dur al electoratului liberal, Antonescu pare destul de incapabil să coaguleze o bază mai largă de alegători.
  • Deocamdată, este un personaj prea moale în comparaţie cu Băsescu şi Oprescu, dar nu are nici capacitatea de a duce dezbaterea publică pe problemele economice din ce în ce mai grave din România.
    • Sunt şanse slabe ca electoratul să-l privească ca pe un candidat puternic, demn de turul II, motiv pentru care, cel puţin deocamdată, succesul preşedintelui PNL în alegerile din noiembrie este destul de improbabil.

LE: PSD are la dispoziţie 24 de ore să decidă dacă iese sau nu de la guvernare. Având în vedere datele problemei, voi ce ziceţi, iese au ba?

Sursa foto: Gardianul.ro

    Anunțuri

    Lasă un răspuns

    Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

    Logo WordPress.com

    Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

    Poză Twitter

    Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

    Fotografie Facebook

    Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

    Fotografie Google+

    Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

    Conectare la %s