Analiza politica generala – 1 octombrie

basescuNica: I-am spus preşedintelui că nu iau în calcul varianta demisiei

Ministrul de Interne Dan Nica a declarat, miercuri, la Realitatea TV, că i-a spus preşedintelui Traian Băsescu că nu ia în calcul varianta demisiei, aşa cum i-a solicitat acesta şi a precizat că întâlnirea a durat „până în zece minute”.

http://www.mediafax.ro/politic/nica-i-am-spus-presedintelui-ca-nu-iau-in-calcul-varianta-demisiei-4949028

Comentarii:

  • Prelungirea crizei politice are ca prim efect scârbirea populaţiei de haosul prezent pe scena politică – mai ales dacă îl corelăm şi cu bătaia de la primărie şi protestele sindicale.
  • Cu cât trenează mai mult această situaţie, cu atât un viitor candidat independent la preşedinţie (un Sorin Oprescu, poate?) va avea câştig de cauză.
    • Această perioadă, ceva mai calmă din punct de vedere al abundenţei ştirilor (UPDATE: starea de calm mediatic s-a transformat din nou în furtună, aşa că Oprescu a mai pierdut o fereastră. Ar trebui să profite de prima ocazie după ce se mai limpezesc puţin apele în Guvern), ar fi destul de prielnică pentru lansarea lui Oprescu în cursa prezidenţială, din cel puţin două motive:
      • Va avea cum să-şi motiveze candidatura – clasa politică este în haos, toţi sunt o apă şi-un pământ;
      • Presa nu va mai specula atât de mult inconsecvenţa primarului privind candidatura sa, concentrându-se mai degrabă pe discursul său.
  • Deşi pare ciudat la o primă vedere, Traian Băsescu are cel mai mult de suferit de pe urma prelungirii crizei.
    • Asta pentru că, în ultimele două zile, a devenit unul dintre actorii principali, de el depinzând decizia finală (după prima zi, Emil Boc aproape că a ieşit din schemă, totul se desfăşoară între Traian Băsescu şi PSD).
    • Practic, PSD a reuşit să impună imaginea că, de fapt, Băsescu se ascunde în spatele declanşării situaţiei limită în care ne aflăm.
      • Imagine întărită şi de faptul că ieri seară i-a sugerat demisia lui Nica (fapt care poate fi uşor confundat cu o demitere).
  • Cel puţin în acest moment, Băsescu are trei variante, toate fiind într-o oarecare măsură, dezavantajoase:
    • Semnarea revocării – care echivalează cu încălcarea protocolului şi eliminarea PSD de la guvernare (în plus, pentru a evita votul din Parlament, ar trebui să mai tragă de timp încă o săptămână);
    • Reinstalarea lui Nica în funcţie – o înfrângere mare în plan imagologic a preşedintelui şi a PD-L în faţa PSD;
    • Înlăturarea lui Boc – ar echivala cu demobilizarea şi pierderea susţinerii unei părţi semnificative a structurii de partid (măsură profund dezavantajoasă în ajunul alegerilor).
    • Deşi PSD a fost destul de şovăielnic în tot acest joc, pare că nu va avea atât de pierdut, în comparaţie cu tabăra adversă.

    LE: Se pare că Băsescu a decis să rupă pisica-n două. Probabil, varianta cel mai puţin dăunătoare. Cu toate acestea, concluzia este destul de clară: Băsescu a dat PSD afară de la guvernare. Bineînţeles, partiele vor fi de vină pentru că nu au fost în stare să dezamorseze situaţia. Judecând şi după declaraţiile de la Târgu Mureş, Băsescu a identificat un nou duşman: partidele politice.

Sursa foto: andreimituca.wordpress.com

Un gând despre &8222;Analiza politica generala – 1 octombrie&8221;

  1. Pingback: Lansarea lui Oprescu – impresii de la faţa locului « WeThinkFAR

Lasă un comentariu