Analiza politica generala – 14 octombrie

137780049_7cec8290deGuvernul Boc 2 a fost demis

Moţiunea de cenzură iniţiată de PNL şi UDMR a fost adoptată, marţi, cu 254 de voturi „pentru” şi 176 „împotrivă”, potrivit anunţului oficial, iar Guvernul Boc se consideră demis, fiind prima dată în perioada postrevoluţionară când o astfel de moţiune trece în Parlament.

http://www.mediafax.ro/politic/guvernul-boc-2-a-fost-demis-video-4985350

PSD, PNL şi UDMR vor să îi transmită lui Băsescu nominalizarea lui Johannis

Flutur: Îl susţinem în continuare pe Emil Boc pentru funcţia de premier

Analiză:

  • Ziua de ieri marchează un eveniment istoric: Guvernul Boc II este primul Executiv demis în urma unei moţiuni de cenzură, în ultimii 20 de ani de după revoluţie.
  • Fără nicio îndoială, cel mai important personaj al zilei de ieri a fost Crin Antonescu care, în mod neaşteptat, a reuşit să-şi consolideze postura de primă voce a opoziţiei, din următoarele motive:
    • Este iniţiatorul moţiunii de cenzură;
    • Propunerea sa de premier a convins partidele din opoziţie –  ba chiar a obţinut sprijinul minorităţilor, altele decât cea maghiară, un fapt important având în vedere că acest grup se alătura, aproape invariabil, puterii politice;
    • Mai mult, l-a convins chiar şi pe Mircea Geoană, liderul celui mai mare partid din opoziţie (dar, în urma zilei de ieri, nu şi cel mai important), omogenizând o mare majoritate parlamentară a opoziţiei, devenind liderul ei – practic, acum, Crin Antonescu este protagonistul, Băsescu antagonistul, iar celelalte personaje politicie rămân secundare.
  • Dincolo de imaginea actuală (ardelean + neamţ + membru al FDGR = bun gospodar şi independent d.p.d.v. politic), Klaus Johannis poate fi prezentat şi ca un Carol I al momentului – fapt care îl ajută pe Antonescu să capaciteze o bază mai largă de votanţi liberali, mai ales nostalgicii perioadei interbelice.
    • În mintea nostalgicilor se poate realiza o legătură între Crin Antonescu şi Ion C. Brătianu, cel care l-a adus pe Carol I la Bucureşti.
    • Antonescu devine, deci, principalul stindard al liberalismului contemporan din România;
    • Nu trebuie uitat, totuşi, că Brătianu a fost şi cel care, prin Republica de la Ploieşti, a încercat apoi să îl detroneze pe Carol.
    • Chiar dacă, până acum, a cam dezamăgit, trebuie să recunoaştem că strategia aplicată de Crin Antonescu a fost reuşită – asta nu înseamnă deloc că drumul său spre Cotroceni va fi unul lin de acum încolo.
      • Dar, pe moment, Antonescu este cel care a acumulat cele mai multe brownie points.
  • De cealaltă parte, PSD a fost lăsat puţin în spate – lucru previzibil de altfel – deşi fără votul său, moţiunea nu ar fi trecut niciodată.
    • Mircea Geoană a încercat ieri să se plaseze, la rândul să, ca lider al opoziţiei, refuzând consultările de la Cotroceni până când nu va fi discutat cu celelalte partide.
    • Cu toate acestea, mişcarea PSD nu a fost la fel de eficientă ca cea a PNL, ba chiar i-am putea da o bilă neagră pentru faptul că nu a comunicat bine că se va prezenta abia azi la Palatul Cotroceni – lăsând impresia că, dintr-o vanitate nejustificată a lui Geoană – nu se va mai prezenta deloc (ştirea aşa apăruse iniţial).
      • Or, o astfel de eroare a dat apă la moară democrat-liberalilor care acuzau PSD-ul pentru instabilitatea politică de acum (a părăsit guvernarea, a dat jos guvernul Boc II şi, mai mult, nici nu se prezintă la dialogul care are menirea de a reinstaura stabilitatea);
      • Rezumând, PSD a devenit personaj secundar, chiar dacă în cursul zilei de azi Geoană este cel care i-a convocat pe ceilalţi lideri ai opoziţiei şi pe Johannis – cel mult, o astfel de măsură repară eroarea comunicaţională de ieri.
      • Probabil că ieşirea de ieri seară şi convocarea de azi, la Senat, au fost negociate cu Antonescu, pentru a lua şi Geoană ceva din caimacul Johannis.
  • PDL este consecvent cu sine însuşi, renominalizându-l pe Boc – putem spune că acesta era răul cel mai mic pe care îl puteau alege.
    • Ar fi fost o eroare destul de mare dacă partidul l-ar fi scăpat subit din braţe pe fostul premier, în condiţiile în care au susţinut guvernul şi toate „succesurile” acestuia.
      • O astfel de inconsecvenţă ar fi fost taxată din punct de vedere electoral, mai ales în ajunul prezidenţialelor.
  • UDMR a făcut un joc destul de interesant.
    • Iniţial, a dat impresia că nu va vota moţiunea, apoi s-a răzgândit.
    • Dar asta nu înseamnă că, după turul I al alegerilor putem exclude varianta unei alianţe cu UDMR–PD-L.
  • În ceea ce priveşte nominalizarea premierului de către Traian Băsescu, în cursul zilei de ieri au fost vehiculate numeroase nume, printre care amintim: Alexandra Gătej, Daniel Dăianu (pentru a le da peste nas liberalilor), Mihai Tănăsescu sau Florin Georgescu (pentru a da peste nas celor din PSD), Mugur Isărescu şi, de ce nu, Emil Boc.
    • Dacă aplicăm metoda eliminării în această analiză, am putea spune că primele patru nume vehiculate nu mai prea pot să-l eclipseze pe Klaus Johannis (Dăianu şi Tănăsescu, sunt cel mult, la acelaşi nivel cu primarul Sibiului) – trebuie să avem în vedere că Traian Băsescu are nevoie de o nominalizare mult mai impunătoare decât varianta opoziţiei.
    • De asemenea, renominalizarea lui Boc ar echivala cu o sinucidere – de altfel, au şi apărut pe surse opiniile lui Băsescu vis-a-vis de această variantă.
    • Ne rămâne astfel Mugur Isărescu, probabil singurul nume de pe această listă capabil să-l eclipseze pe primarul Johannis – plasându-l pe preşedintele în funcţie din nou în fruntea clasamentului pentru prezidenţiale.
      • Deşi, aici există o dilemă – de ce ar accepta Isărescu o asemenea poziţie într-o perioadă în care apele sunt foarte tulburi şi nici măcar nu se ştie exact dacă Băsescu va câştiga alegerile;
      • E destul de probabil ca tehnocratul numit acum în fruntea Guvernului să aibă un mandat foarte scurt.
    • Prin urmare, deşi considerăm că Mugur Isărescu este favoritul (având în vedere că nu se ştie dacă va accepta), nu trebuie să excludem alte variante.
    • Băsescu ar putea să fie de acord cu Klaus Johannis, ceea ce ar asigura victoria opoziţiei (în special a lui Crin Antonescu) pe termen foarte scurt, ca mai apoi să aibă la îndemână un guvern vulnerabil.
      • Să nu uităm că problema nu este la premier, ci la viitorii miniştri, a căror numire poate aprinde din nou spiritele-iar primari demitizaţi am mai văzut;
      • Până la urmă, Ciorbea, Băsescu sau Boc erau foarte bine priviţi până să ajungă la cârma puterii executive.
    • Sau, Băsescu ar putea numi un premier oarecare, arătând Parlamentului pisica alegerilor anticipate.
  • Concluzionăm prin a spune că, astăzi, mingea este în terenul lui Băsescu, iar prezervarea succesului lui Antonescu din aceste zile va depinde de următoarea mutare a preşedintelui în funcţie.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s