Traian Băsescu, preşedinte-candidat

Traian Basescu - facut, iar nu nascut

Anvergura actuală

Una dintre comediile foarte bune ale ultimilor zece ani îl are în prim-plan pe Jack Nicholson în rolul unui maniaco-depresiv mizantrop care dobândeşte după o lungă perioadă de abstinenţă emoţională senzaţia că iubeşte pe cineva. Dorinţa de a obţine mai mult îl tranformă pe personaj într-un individ simpatic, cu care oamenii empatizează şi în faţa căruia fac concesii.

Într-o anumită formă, personajul politic Traian Băsescu este la fel (evident, mai puţin partea cu mania şi depresia). Face în aşa fel încât îi încarcă pe oamenii din jurul său sau pe alegătorii simpli cu sentimentul că sunt datori, într-o formă sau alta, să-i ofere tot ce doreşte. A vrut să nu mai avem de-a face cu un Guvern Ciorbea, a câştigat. A vrut să fie primar general al Capitalei, a obţinut. A vrut Consiliul General şi primăriile de sector, le-a avut. A vrut să fie preşedinte, a câştigat de departe cel mai strâns scrutin electoral pe care l-am fi putut avea. A vrut uninominal, a primit. Acum vrea unicameral, mâine probabil republică prezidenţială şamd.

Majoritatea, din care fac parte şi Crin Antonescu şi Mircea Geoană, ar spune că funcţia actuală este, ca să revenim în zona filmului la care făceam referire, as good as it gets. Deci, din punctul de vedere al anvergurii actuale, Traian Băsescu este omul de bătut, este masculul alpha al politicii noastre, cel aflat în fruntea sistemului politic care, până una-alta, ne-a dus în Uniunea Europeană.

Campania electorală

Traian Băsescu are o problemă mare în a face campanie aşa cum ştie numai el să facă, acuzând în stânga şi dreapta, victimizându-se, impunându-le adversarilor teme de dezbatere şi de reflecţie. Ca preşedinte, având cel puţin doi ani (2005 şi 2009) premierii doriţi, e foarte greu să dai vina pe alţii pentru nereuşitele tale. E greu să te victimizezi, mai ales în momentul în care te afli în postura celui care a dat cu barda discordiei. Şi pentru că a apărut criza economică, e foarte greu să impui teme pentru adversarii tăi. Sigur, poţi să încerci un unicameral, dar e greu de imaginat în ce formă cei 250.000 de şomeri apăruţi în ultimul an şi familiile lor te vor lua în serios.

Deci nu unicameralul este strategia preşedintelui. Ci detaşarea de contracandidaţi. Prin unicameral, preşedintele îşi permite să facă o campanie pentru referendum şi nu pentru prezidenţiale. Între cele două tururi de scrutin este posibil ca tema unicameralului să se dezvolte. Dar cel puţin până atunci trebuie să avem un nou guvern – interimatul premierului decăzut din drepturile sale trebuie să ia sfârşit chiar înainte de 22 noiembrie.

Preşedintelui nu îi este frică, indiferent ce ar spune Mircea Geoană. Marinarul de cursă lungă ştie că marea nu se înfruntă cu spaimă, ci cu tupeu. Acest tupeu nu-l avantajează foarte tare acum. În ultimă instanţă, preşedintele nu va vrea să se prezinte la emisiunile electorale cu contracandidaţii săi în varianta lărgită tocmai pentru a le arăta că el este dintr-o altă categorie, mult superioară, uşor olimpiană.

Perspectiva lui 22 noiembrie

În acest moment, nimeni nu-şi pune problema ca preşedintele să nu intre în al doilea tur de scrutin. Însă contează şi cum o face. Mulţi cred că de pe primul loc, la peste 5% de următorul clasat. Alţii, mai puţini, cred că distanţa dintre el şi principalul urmăritor va fi mult mai mică. În sfârşit, din zona Realitatea – INSOMAR, ni se spune că ar putea ajunge chiar de pe locul doi. Lucru despre care am mai vorbit şi eu, de altfel.

Se prea poate să avem surprize electorale mari – nu pentru că nu m-aş încredere în cercetările sociologice actuale, ci pentru că dinamica votului este diferită, la români, de cea a intenţiei de vot. Cel puţin la prezidenţiale. Pentru că altfel chiar preşedintele în funcţie nu ar fi putut sta pe jilţurile domneşti de la Cotroceni în condiţiile specifice ale anului electoral 2004.

Prima variantă, cea mai des privită ca ipoteză de lucru chiar de adversarii săi politici, este una dependentă de lupta fratricidă între Mircea Geoană şi Crin Antonescu. Dacă aceştia au scoruri electorale asemănătoare, atunci Traian Băsescu este avantajat. Presupun, desigur, că Sorin Oprescu se află în marja sondajelor din ultimul timp. Dacă fie Mircea Geoană, fie Crin Antonescu câştigă lupta cu adversarul direct, atunci diferenţa faţă de Traian Băsescu poate fi de sub 5%. Din acel moment, preşedintele în funcţie este în postura de om care poate fi învins. Îmi vine greu să cred că nu se va construi o emulaţie uriaşă în favoarea contracandidatului care arată clar că îl poate bate pe preşedintele atotputernic. În cazul în care ar intra de pe locul doi (lucru posibil – mai vedem), atunci este clar că nu ne va mai fi preşedinte.

Ce se întâmplă după 6 decembrie seara

Dacă va câştiga, preşedintele va mai fi încă 5 ani domnitorul clasei politice. Şi de data aceasta reconfirmat definitiv – va fi singurul actor politic important care şi-a câştigat toate bătăliile politice. Până şi Ion Iliescu a pierdut o astfel de luptă. Mai mult decât atât, va lua locul aceluiaşi Ion Iliescu în mentalul colectiv – 10 ani de mandat prezidenţial, 4 ani de primărie, 6 ani de ministru al Transporturilor. Politicianul atotvictorios.

Ca să nu mai spunem că dacă va câştiga, actuala clasă politică se va înclina clar. Dacă cei 322, reduşi la moţiune la 254, nu vor vrea să aplice vechea zicală medievală a capului ce se pleacă netrepanat, atunci este îndreptăţit să meargă şi la parlamentare anticipate. Şansele ca asta să se întâmple sunt însă destul de mici.

Dacă, pe de altă parte, prezidentul actual este învins, atunci variantele se multiplică. Deşi a spus că se va retrage din politică şi va pleca pe mare, în căutarea, pe semne, a flotei pierdute, lucrurile nu stau chiar aşa. Până la urmă PDL este un partid cvasidependent de Traian Băsescu. Vom vedea prosternări din partea multor democrat-liberali ce doresc o opoziţie pură şi dură faţă de oricine ar veni la putere – exact pe modelul PDSR 1996-2000. Vor fi câţiva care vor dori şi să se debaraseze de el – nu ştim însă decât că partidul se poate fărâmiţa, nimic mai mult – nu ştim ce tabără va câştiga. Totuşi, dacă Traian Băsescu va prefera să rămână în politică, eventual să se bată cu Oprescu în 2012, ca să arate că încă poate, atunci prigoana (pun intended) împotriva sa va începe. Dar victimizarea este una dintre acţiunile politice la care se pricepe mai mult ca Adrian Năstase. În orice caz, Traian Băsescu a fost, este şi, cu siguranţă, va fi politician de calibru şi după 6 decembrie.

Autor: Cristi Călugăru

Articol publicat şi pe blogul Masteratului de Comunicare politică.

Sursa foto: www.presidency.ro

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Traian Băsescu, preşedinte-candidat&8221;

  1. Pingback: Mircea Geoană – His way or the highway « WeThinkFAR

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s