Kelemen Hunor – Moştenitorul

Kelemen Hunor pe cai mari Anvergura actuală

Fiind tânăr (doar 42 de ani!), personajul politic Kelemen Hunor nu este, încă, puternic conturat. Având în vedere că nu este liderul de facto al UDMR-ului, analiza de mai jos va face apel atât la actorul individual, cât şi la formaţiunea care îl susţine pentru Cotroceni.

Muncitorul. După 10 ani de instrucţie începută în 1997 alături de greii UDMR-ului, Hunor a intrat pe o linie dreaptă a parcursului său politic în 2007, când a fost ales preşedinte executiv al acestei formaţiuni. Încă de atunci se prefigura că acel băiat tânăr de la ţară avea să facă o figură frumoasă în interiorul Uniunii. Responsabilităţile care i s-au oferit imediat după ocuparea funcţiei de preşedinte executiv au ţinut cont, cel mai probabil, de experienţa, puterea şi dorinţa de muncă a lui Hunor. Iar şefia unor campanii precum europarlamentarele din 2007 şi localele din 2008 au convins pe cine trebuia să convingă în interiorul UDMR de meritele tânărului din Harghita.

Îndrăznesc să spun că, la acel moment, liderilor UDMR nu le era destul de clar dacă Hunor va trebui să poarte stindardul mai departe sau dacă, din contră, ar trebui să găsească alt reprezentant din rândul tinerilor, care să fie Alesul!

Fidel. În tot acest timp, UDMR-ul, per ansamblu, s-a ferit de scandaluri interne. Duşmăniile lor se poartă mai ales la nivel local, cu reprezentanţi ai etniei maghiare, ceva mai radicali (PCM, CNMT, CNS). Despre radicali se spune (şi se vede!) că sunt conduşi spiritual şi logistic de către Laszlo Tokes. Unii dintre ei s-au mai revoltat (pe bune sau într-un mod actoriecesc) faţă de ordinele primite de la Tokes. Dar puţin contează! Ideea e că Hunor a participat la diverse negocieri cu episcopul, iar poziţiile exprimate în cadrul acestora şi în interiorul Uniunii pe teme legate de colaborări cu oamenii lui Tokes au înclinat şi ele balanţa înspre candidatul actual al UDMR. Singurul lucru pe care Marko & Co. nu l-ar dori ar fi predarea UDMR lui Tokes Laszlo (orgolii mari, mon cher) şi urmarea politicii gândite de acesta încă de la începutul democraţiei din România (vorbesc despre tăiatul cozii pisicii, în viziunea patriciană).

Kelemen Hunor, asemănător cu Marko Bela în această privinţă, a demonstrat că ar dori continuarea politicii încet, dar sigur! Candidatura sa poate fi, deci, interpretată şi din altă perspectivă: este el şi nu Marko pentru ca lui Tokes să nu i se permită să locească în liderul UDMR. Orice ieşire agresivă a episcopului la adresa lui Hunor nu va lovi, indirect, şi în Marko Bela. Plus că, spre deosebire de alţi lideri maghiari, Hunor a dovedit de multe ori că este un vorbitor (şi cunoscător) mai înfocat al limbii române.

Un singur lucru mai trebuie punctat atunci când vorbim despre anvergura politică a lui Kelemen Hunor. Faptul că este un continuator al stilului politic impus de Marko Bela. Ce aduce el nou peste întreg ansamblul? O paprika picantă. Ceva nou. O picătură coerentă şi construită de coolness. Kelemen Hunor se poziţionează (şi este perceput!) ca fiind Marko Bela-ul cool al UDMR.

Campania electorală

Drumul electoral parcurs de Kelemen Hunor nu face altceva decât să confirme spusele de mai sus. Este, probabil, cel mai open minded dintre candidaţii aflaţi peste pragul de 5%. Nu dă în spate de la munca de teren şi reuşeşte să-şi impună energia dată de vârstă şi asupra celorlalţi reprezentanţi locali ai UDMR. Dacă votantul educat român l-ar urmări şi ar încerca să treacă peste diferenţele etnice care îl despart de acesta, ar ajunge la concluzia evidenţiată chiar de Hunor (neinspirat introdusă la categoria vorbe trăsnite): De multe ori am auzit: e băiat deştept, e băiat tânăr, chiar are gânduri bune, un program bun, dar păcat că e ungur.

Pe zona de online stă, la nivel de execuţie, excelent. În precampanie, a fost primul candidat care a venit cu o propunere de user generated campaign. Pentru că ştie după ce tânjesc tinerii, premiul gândit de echipa sa de campanie a constat într-un iPhone! Iar participanţii (250 la număr!) au provenit din cadrul ambelor etnii.

Pe zona de offline, la nivel de realizare, stă la fel de bine! În precampanie şi campanie, candidatul UDMR a bătut toate zonele urbane şi rurale în care ponderea etnicilor maghiari este considerabilă. În acelaşi timp, îl vedem activ şi original în exprimare şi la Bucureşti, pe Realitatea sau Antena3.

Perspectiva lui 22 noiembrie

Sondajele nu îl arată pe Kelemen Hunor în apropierea scorului clasic al UDMR de 7%. În cazul Uniunii, sondajele clasice puţin contează. Contează capacitatea organizaţiei, per ansamblu, de a scoate oamenii la vot pe 22 noiembrie, respectiv de a scoate un scor cât mai mare care să îi ajute la negocierile ulterioare.

Paradoxal, cel mai bun candidat UDMR la preşedinţie va avea cel mai slab scor al acestei formaţiuni de după Revoluţie. Pentru simplul motiv că maghiarii masochişti din ţară îşi dau votul preşedintelui în funcţie, celui care de câte ori a avut ocazia a lovit în autonomia promovată de Uniune. Din acest punct de vedere, duşmanul real al lui Kelemen Hunor este Traian Băsescu. Reuşind să ciupească încă din turul I anumite voturi ale maghiarilor, Băsescu îşi oferă un ascendent pentru negocierea susţinerii UDMR în turul II.

Dacă avem în vedere că la aceste alegeri prezenţa la vot nu va mai fi la fel de scăzută ca la europarlamentarele din iunie, de exemplu, atunci putem spune că Hunor va reuşi să câştige undeva între 4-6% din totalul voturilor valabil exprimate. Pentru simplul motiv că electoratul UDMR va fi acoperit de prezenta mare la vot a românilor şi de miza scăzută a maghiarilor. Ei sunt conştienţi că UDMR nu poate da preşedintele. Tot ce le rămâne de făcut este să spere într-un preşedinte român mai puţin ostil. Iar la capitolul acesta Traian Băsescu a muncit. I-a şi lovit din răsputeri, dar se pare că şi maghiarii (încă o dată, paradoxal!) au memoria destul de scurtă şi nu ţin la duşmănie cu prezidentul…

Ce se întâmplă după 6 decembrie seara

După turul II, perspectivele candidatului Kelemen Hunor sunt cum nu se poate mai favorabile. Există şanse ca acesta, dacă UDMR va fi cooptat într-o formulă guvernamentală, să primească un portofoliu de ministru. Dar parcursul lui Hunor trebuie privit şi din alt punct de vedere, ceva mai important, în opinia mea. El reprezintă semnalul clar al politicii de întinerire (reale!) a cadrelor din UDMR. Va fi, cel mai probabil, viitorul preşedinte al Uniunii, iar zona de influenţă maghiară va suferi şi ea anumite transformări. De la nucleul politic dur din Târgu Mureş (Marko Bela, Laszlo Borbely, Gyorgi Frunda etc.) se va face transferul către Cluj-Napoca, acolo unde tinerii din UDMR şi-au format o bază puternică (da, îi includ aici şi pe Paszkany şi pe Zsolt Nagy, cunoscătorii ştiu de ce).

La viitoarele alegeri parlamentare, mulţi dintre actualii lideri se vor retrage. Iar din spate vor veni oameni precum Attila Korodi, Máté András, Gergely Olosz, Cseke Attila-Zoltán, Edler András György, iar lista poate continua. În plus, trebuie avuţi în vedere şi aleşii locali ai UDMR, care suferă de acelaşi proces de împrospătare. Ca o concluzie a acestei analize: după 6 decembrie, seara, viitorul sună tânăr pentru UDMR!

Autor: Aparaschivei Paul

Articol publicat şi pe blogul Masteratului Politic

Sursa foto: http://www.facebook.com/kelemenhunor

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s