Decizia INEC. Cât de proastă a fost înregistrarea? Foarte!

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că potrivit INEC, înregistrarea de la Ploieşti conţine elemente de editare computerizată în sensul alterării integrităţii, nu e autentică şi nici nu reprezintă o copie realizată cu acurateţe a unei înregistrări autentice. El a precizat că CD-ul a reprezentat fidel înregistrarea din ziarul „Gardianul”.

http://www.mediafax.ro/politic/basescu-inec-a-stabilit-ca-filmul-de-la-ploiesti-contine-elemente-de-editare-computerizata-5149064

Analiză:

  • Dacă, iniţial, spuneam că tot subiectul a fost tratat neprofesionist de celula de criză a campaniei lui Traian Băsescu, dezvoltarea ulterioară a acestui episod de campanie a ţinut să ne contrazică;
  • După lovitura primită în plex, echipa lui Traian Băsescu a procedat ca la carte în „rezolvarea” subiectului.
    • Au repetat, ori de câte ori au avut ocazia, că filmul este un trucaj.
      • Şi au fost crezuţi!
    • Decizia INEC va pune, credem noi, punct acestui subiect.
      • Există, totuşi, şanse ca expertiza cerută de cei de la Realitatea să apară până mâine (vineri);
      • Asta le-ar garanta un ultim cuvânt în tot acest subiect;
      • Altfel, zmetia electorală nu va reuşi să rupă mai multe procente de la un candidat sau altul;
      • A reuşit, totuşi, să crească mobilizarea pentru vot în teritoriu, de partea ambelor tabere.
  • În continuare trebuie vorbit de greşeala taberei acuzatoare, în speţă a celor de la Gardianul.
    • Eroarea gravă a taberei antiprezidenţiale a fost aceea că nu au oferit, încă de la început, varianta „clară” a filmării;
    • Traian Băsescu s-a prezentat la INEC cu prima variantă, cea pixelată, fapt care l-a ajutat în susţinerea tezei sale;
    • A doua filmare în emisiunea lui Răzvan Dumitrescu ar fi garantat mai puţine interpretări din partea publicului.
      • Subiectul a început să moară atunci când toţi încercau să-şi dea cu părerea dacă e trucaj sau nu;
      • O imagine clară ar fi reuşit să elimine numărul mare al necredincioşilor.
  • Filmuleţul i-a ajutat, deci, pe ambii candidaţi.
    • Pe Mircea Geoană în tentativa sa de a-l demoniza pe Traian Băsescu.
      • Cei care şovăiau în ura faţă de preşedinte au fost, cel mai probabil, convinşi de imaginile filmuleţului;
      • Sondajele vor arăta că vorbim de o cantitate deloc neglijabilă de voturi.
    • Pe Traian Băsescu în tentativa sa de a demoniza metodele securisto-comuniste de a face campanie ale taberei Geoană.
      • A fost scânteia care a permis (re)lansarea luptei anticomuniste, la 20 de ani de la Revoluţie.
  • În ceea ce priveşte ieşirea lacrimogenă de la final, faţă de Patriciu, Traian Băsescu a greşit.
    • Se va vorbi zilele acestea, mai mult de rău decât de bine, despre lacrimile de crocodil ale candidatului Băsescu.
      • Poate da impresia unei anumite disperări.
    • Alimentează retorica adversarilor săi referitoare la caracterul histrionic al preşedintelui;
    • Ridică mingi la fileu şi permite interpretări a la Ion Iliescu.

Sursa foto: newz.ro

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Decizia INEC. Cât de proastă a fost înregistrarea? Foarte!&8221;

  1. bine ca s-a terminat si cu filmuletul.. deocamdata.. pe de alta parte, in prima faza nu mi s-a parut atat de buna reactia celulei de criza. Poate intr-un fel ar fi putut sa previna criza, pentru ca declaratia lui Dinu Patriciu fusese facuta cu o seara inainte, si ar fi trebuit sa-si dea seama ca venind din partea lui trebuie sa insemne ceva si sa aiba repercursiuni foarte curand.. In schimb, Traian Basescu a ajuns victorios la Realitatea, cu un zambet de „lasa ca le arat eu la moguli! la ei acasa!” si a ramas masca la faza cu filmuletul, n-a avut inspiratia sa dreaga situatia. Daca ar fi zis din prima ca el asa ceva n-a facut niciodata, n-am mai fi ajuns aici..

    in alta ordine de idei, nimeni in politica romaneasca n-ar trebui sa mai planga vreodata. Traian Basescu a introdus plansul in public intr-o dimensiune apropiata comicului, care o sa ramana memorabila pentru cel putin 2 generatii.. Si mai pune o caramida la lipsa de credibilitate.

    • De acord cu tot ceea ce ai spus. Eu oricum mă aşteptam ca băieţii să aibă ceva mai mult decât un film. Mă aşteptam sincer şi la aceeaşi secvenţă….dintr-un unghi opus.

      Mă rog. Vom vedea. Cert este că dacă mâine nu apare nimic, povestea filmului e ascunsă, cel puţin pe termen scurt, sub preş.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s