Omul nou din PSD

Intraţi în febra Congresului, social-democraţii îşi caută gloria trecută. Pentru unii, asta înseamnă perioada când erau la putere, mari şi tari, nimeni nu li se punea în faţă (cu excepţia lui Băsescu). Pentru alţii, gloria trecută este mai recentă, când au primit dreptul să vorbească atât cât vor şi ce vor. Aceste două paradigme, năstasiană şi geoaniană, par a se lupta. Sigur, ambele rămân în zona de wishful thinking. Nimic nu garantează că readucerea lui Năstase ar însemna că PSD se întoarce la putere din 2012. La fel cum nimic nu garantează că un al doilea mandat al lui Geoană ar fi la fel ca primul. În al doilea mandat, Geoană poate fi mult mai dur şi mai tranşant şi poate nu la fel de permisiv cum a fost până de curând.

Variaţiunile Mitrea şi Diaconescu sunt şi ele interesante. În primul caz, s-ar ajunge la un PDSR cu un alt lider. Bazat pe filiale şi primari. În al doilea caz, PSD ar suferi din nou cădere pe partea organizatorică şi s-ar apropia mai mult de PNL în perioada Antonescu.

O altă cheie în care trebuie citită problema este şi modul în care PSD se poate întoarce la putere. La ora aceasta, şansele ca Traian Băsescu să numească un premier social-democrat, dacă PSD ar câştiga alegerile în 2012, sunt, totuşi, destul de mici. Deci, cel mai devreme, PSD se poate întoarce la putere în 2014, cu condiţia să câştige prezidenţialele. S-a încetăţenit cumva ideea că liderul partidului trebuie să fie şi candidatul la preşedinţie sau pentru funcţia de prim-ministru. Uitându-ne la cei patru candidaţi, am putea spune că singura variantă viabilă, dacă se merge pe această logică, ar fi ca Diaconescu să ajungă şef la PSD. Pe de altă parte, Mitrea a spus că ar fi dispus să schimbe această logică: el să se ocupe de partid, candidaţii la diverse demnităţi să fie alţii. Năstase pare şi el capabil de acelaşi sacrificiu, mai ales că nu se întrezăreşte la orizont varianta unei noi lupte cu Băsescu, în care să-şi ia revanşa. Mircea Geoană, ambiţios ca orice oltean, nu ar da deloc în spate. Probabil şi de-asta toate şansele sunt împotriva sa.

Mai există şi variante hibride: Năstase sau Mitrea preşedinţi, Diaconescu sau Ponta preşedinţi executivi. Sau invers, primii devenind executivi. În oricare dintre variante, mai tinerelul poate deveni candidat legitim din postura ocupată în partid.

Acum, variaţiuni pe tema Comitetului Executiv de ieri. Geoană a câştigat: Congres cât mai repede, în 20 februarie. Nu că Năstase nu ar avea timp să-şi mobilizeze oamenii sau să ducă o campanie în partid articulată, dar Geoană deţine încă hăţurile. Sigur, nu s-a stabilit o normă de reprezentare, dar asta nu înseamnă că decizia nu se poate lua în BPN în viitorul apropiat, eventual când Năstase şi Iliescu sunt plecaţi prin ţară.

E greu de făcut un pronostic, dar acela care se va asocia direct cu Diaconescu are toate şansele să câştige. Diaconescu nu va fi un lider, pentru că nu poate, dar va fi un portstindard şi un excelent purtător de mesaj, pentru că poate. Partidul va fi condus de altcineva, iar laurii vor fi culeşi de el. Cu vanităţi, defecte şi apropieri imputabile, el poate fi însă omul nou al PSD. PDL nu are niciun cadru mai tânăr decât Băsescu de talia lui Cristi Diaconescu.

PS. Se tot speculează că Diaconescu este prieten cu Petrache, Bittner şi Cocoş, oameni din zona lui Băsescu. Cu cei trei stimabili domni, este prieten şi Adrian Năstase. Pe de altă parte, nu trebuie uitat că Năstase a fost lăudat de domnul Băsescu în campania electorală. De altfel, Sever Voinescu o face şi acum. Nu mai înţeleg nimic: cine cui închină partidul?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s