Omul nou din PSD

Intraţi în febra Congresului, social-democraţii îşi caută gloria trecută. Pentru unii, asta înseamnă perioada când erau la putere, mari şi tari, nimeni nu li se punea în faţă (cu excepţia lui Băsescu). Pentru alţii, gloria trecută este mai recentă, când au primit dreptul să vorbească atât cât vor şi ce vor. Aceste două paradigme, năstasiană şi geoaniană, par a se lupta. Sigur, ambele rămân în zona de wishful thinking. Continuă lectura

Anunțuri

Lupta pentru PSD

Năstase: Nu am discutat cu Geoană şi Iliescu despre configuraţia următoarei conduceri a PSD

„Vreau să fac, din timp, câteva precizări:   Am participat, în această perioadă, la o discuţie, în trei, cu Mircea Geoană şi cu domnul Ion Iliescu; în cadrul acestei discuţii nu am vorbit nimic legat de configuraţia viitoarei conduceri a PSD, şi domnul Iliescu poate confirma acest lucru, zvonurile citate, care se răspandesc uimitor de rapid, nu au nici un fel de fundament. Mă aşteptam ca PSD să redevină subiectul favorit în multe cercuri şi medii. Pentru unii, din curiozitate sinceră, pentru alţii din interes. Şi este firesc să fie aşa, fiindcă nu mă aștept ca cei care nu iubesc PSD să stea cuminți pe margine. Dar îmi doresc fair-play și corectitudine în abordarea acestui subiect. . Falsurile, invențiile și scenariile fictive nu trebuie lăsate să contribuie la determinarea direcției în care merge PSD”, scrie Năstase.

http://www.mediafax.ro/politic/nastase-nu-am-discutat-cu-geoana-si-iliescu-despre-configuratia-viitoarei-conduceri-a-psd-5320671/

Analiză:

Scandal la Timisoara – analiza 2 decembrie

Geoană, Antonescu, Iohannis şi Ciuhandu au semnat „Parteneriatul pentru Timişoara”

Candidatul PSD la Preşedinţie, Mircea Geoană, liderul PNL, Crin Antonescu, primarul Sibiului, Klaus Iohannis, şi cel al Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, au semnat, marţi, „Parteneriatul pentru Timişoara”, un acord prin care edilul Timişoarei îl sprijină pe candidatul PSD la Preşedinţie. La semnarea „Parteneriatul pentru Timişoara” au participat lideri ai PNL şi PSD, între care Ecaterina Andronescu, Dan Nica, Cristian Buşoi, Radu Stroe, Claudiu Brânzan, Ion Bazac, Cristian Diaconescu, Marian Sârbu, Ilie Sârbu, Liviu Dragnea, dar şi poetul Mircea Dinescu.

http://www.mediafax.ro/politic/geoana-antonescu-iohannis-si-ciuhandu-au-semnat-parteneriatul-pentru-timisoara-5145232/

Analiză:

  • Mai mult decât acordul în sine, s-a văzut busculada din Piaţa Operei. Din nou, mare parte a munci PSD-PNL a fost făcută de media. Continuă lectura

Analiza politica generala – 12 octombrie

curtea_constitutionalaPDL ia în calcul demisiile premierului şi miniştrilor dacă CC respinge sesizarea privind moţiunea

Potrivit surselor citate, Cabinetul Boc este pregătit să îşi dea demisia în cazul în care Curtea Constituţională va considera că demersul Opoziţiei de a depune o moţiune de cenzură este constituţional.
Democrat-liberalii apreciază că aceasta ar fi cea de-a doua moţiune de cenzură din actuala sesiune depusă de aceeaşi semnatari, după cea privind asumarea răspunderii pe legile reformei, ceea ce, în opinia lor, este neconstituţional.
„Este de preferat ca Guvernul să îşi dea demisia, în semn de protest faţă de această încălcare a a Constituţiei decât să pice în Parlament”, au declarat sursele citate.

http://www.mediafax.ro/politic/pdl-ia-in-calcul-demisiile-premierului-si-ministrilor-daca-cc-respinge-sesizarea-privind-motiunea-4980058

Analiză:

  • Poate fi o intoxicare venită din zona PSD-PNL, pentru a impune imaginea că PDL nu a reuşit să le fure suficienţi parlamentari. Continuă lectura

Analiza politica generala – 8 octombrie

8 ball Moţiunea de cenzură va fi citită joi şi votată marţea viitoare

Secretarul Camerei Deputaţilor Sever Voinescu (PDL) a declarat, miercuri, la finalul BP reunite că moţiunea de cenzură iniţiată de 123 de parlamentari va fi citită joi în plenul reunit al Parlamentului, urmând să fie dezbătută marţi, într-o altă şedinţă de plen comun.

http://www.mediafax.ro/politic/motiunea-de-cenzura-va-fi-citita-joi-si-votata-martea-viitoare-4968315

PSD va vota moţiunea de cenzură

Analiză:

  • Deznodământul acestei moţiuni de cenzură va stabili, la modul cel mai clar, raportul de forţe (putere/opoziţie) pentru perioada următoare, până la prezidenţiale.
    • Dintre prezidenţiabili, singurul pus într-o lumină extrem de proastă în acest moment este liderul PSD, Mircea Geoană.
      • Asta dacă ar fi să credem în varianta unui guvern PDL-UDMR;
      • Geoană va apărea ca „prostănacul care a făcut jocul PDL şi a întărit Guvernul şi pârghiile de putere ale lui Băsescu”.
    • Crin Antonescu are anumite portiţe deschise, indiferent de rezultatul votului de marţi.
      • Singura lui problemă este faptul că nu a reuşit să impună extrem de bine tema guvernului tehnocrat, respectiv propunerea sa de prim-ministru.
    • Traian Băsescu şi PDL, pe de altă parte, au o anumită libertate de acţiune.
      • Până marţi, vor continua racolările şi negocierile cu parlamentarii din alte partide, pentru ca aceştia să nu voteze împotriva guvernului;
      • Dacă, totuşi, nu se va găsi „înţelegere”, există şi varianta ca reprezentanţi ai PDL să voteze împotriva guvernului, pentru a forţa crearea unui alt executiv.
  • Având în vedere că liderii PNL, dar şi UDMR, s-au arătat sceptici în a forma o alianţă a Opoziţiei, putem trage concluzia că jocurile sunt deja făcute.
    • Dacă guvernul Boc II va cădea, vom avea cel mai probabil o variantă executivă care să implice UDMR şi care să fie menţinută şi după prezidenţiale (dacă Traian Băsescu va câştiga alegerile);
    • Kelemen Hunor îşi va îndrepta, în turul II, voturile către Traian Băsescu.
      • În acest caz, procentele actuale ale preşedintelui vor trebui adunate cu cel puţin 4-5% (voturi!), poate chiar mai multe, totul depinzând de participarea celorlalţi votanţi la scrutin în turul doi;
      • Rolul PPE în această decizie este cât se poate de adevărat, iar Traian Băsescu va avea nevoie (şi va beneficia!) şi de endorsement-ul unor reprezentanţi populari de marcă.
    • Cu un Băsescu reales, se vor găsi suficienţi trădători în PNL şi PSD care ori să treacă în tabăra portocalie, ori să voteze guvernul, dar să rămână în formaţiunea politică sub care au ajuns în Parlament.
      • Alegerile anticipate sunt o variantă din ce în ce mai îndepărtată de acţiune politică post-prezidenţiale.

strike Guvernul s-a angajat, în scrisoarea de intenţie către FMI, să îngheţe salariile bugetarilor în 2010

Guvernul va îngheţa salariile bugetare în 2010 ca să reducă fondul de salarii cu 0,3% din PIB, va tăia primele şi plata orelor suplimentare cu echivalentul a 0,25% din PIB şi va înlocui doar unul din 7 angajaţi care părăsesc sistemul, se arată în scrisoarea de intenţie a României către FMI.

http://newsin.ro/fmi-salarii-bugetari-guvern.php?cid=view&nid=cf77c266-54c1-4606-96d9-ad1cc644bf1d&hid=media

Analiză:

  • Este evident pentru toată lumea că, indiferent de câştigătorul prezidenţialelor, viitorul guvern va avea de gestionat cea mai gravă criză socio-economică postdecembristă;
  • Jocul pe care actualii guvernanţi îl fac în relaţia cu sindicatele (unul de gleznă) se va transforma în 2010 în, cum ar spune titlurile de astăzi, „război total”.
    • Mişcările sindicale actuale vor părea de mică amploare, comparativ cu evenimentele ce vor urma prezidenţialelor;
    • Asta pentru că orice guvern viitor se va vedea obligat să ia toate măsurile nepopulare prin care România să fie ocolită de faliment.
      • Din acest punct de vedere, trebuie apreciată modalitatea de „fofilare” pe care actualii guvernanţi (PDL, dar şi PSD!) au reuşit să o prezinte în primele 10 luni de criză economică.
  • Având în vedere această proiecţie sumbră asupra viitorului, un lucru este cert: viitorul preşedinte şi partidul principal care va forma guvernul vor risca cea mai puternică erodare la putere din istoria post-decembristă.
    • Pentru a nu lua decizii nepopulare, ar trebui ca viitorul guvern să se abată de la linia impusă de FMI;
    • Dacă s-ar abate de la această linie, finanţarea ar fi sistată, iar guvernul nu ar mai avea bani pentru plata pensiilor şi a salariilor.
      • În orice variantă, vor avea enorm de suferit.
      • Putem vorbi despre un viitor CDR care, după 4-5 luni de „putere”, să trezească foarte multe animozităţi în rândul românilor simpli.

Analiza politica generala – 5 octombrie

oprescu independent Oprescu îşi anunţă azi candidatura

Primarul General al Capitalei, Sorin Oprescu, îşi va lansa astăzi, oficial, candidatura pentru Cotroceni, a declarat pentru Gândul directorul său de campanie, Octav Cozmâncă.

http://www.gandul.info/news/oprescu-isi-anunta-azi-candidatura-geoana-si-antonescu-isi-continua-campania-4959740

Analiză:

  • Imagologic, lansarea lui Sorin Oprescu „la pachet” cu cea mai mare mişcare sindicală din ultimii 20 de ani va avea avantaje, dar şi dezavantaje.
    • Principalul avantaj va fi acela că Oprescu se va poziţiona, încă de la început, ca un candidat care, aflat în afara politicii, doreşte să strângă în jurul său marea masă a nemulţumiţilor apolitici din România.
      • Numărul acestora este, pe zi ce trece, din ce în ce mai mare.
    • Principalul dezavantaj ţine de acoperirea media a anunţului.
      • Televiziunile vor dori să intervieveze lideri de sindicat şi simpli grevişti;
      • Oprescu va beneficia de acoperirea media necesară dacă îşi va anunţa candidatura după-amiază, după trecerea tăvălugului sindical.
  • A fost evident, totodată, jocul psihologic dintre Sorin Oprescu şi Traian Băsescu în ceea ce priveşte anunţurile candidaturilor lor.
    • Niciunul dintre ei nu putea amâna acest moment la nesfârşit, aşteptând o mişcare din partea celuilalt;
    • Primul pas a fost făcut de Traian Băsescu, pentru a elimina orice zvon nefondat şi scenarii SF cu privire la necandidatura sa.
      • Până la urmă, activul de partid avea nevoie de certitudinea aceasta, pentru a putea trece la „făcutul” de campanie.
  • Sorin Oprescu, pe de altă parte, a aşteptat Congresul PSD, pentru a avea anumite certitudini în ceea ce priveşte sprijinul unor facţiuni din PSD din noiembrie (consultarea cu anumiţi „prieteni”).
    • Intrarea sa în cursă îl va afecta cel mai puternic pe Mircea Geoană;
    • Ieşirea de la guvernare a creat în sânul partidului o grupare de nemulţumiţi care, la o adică, vor întoarce armele împotriva lui Geoană.
      • Dovadă în acest sens sunt şi intoxicările din ultima perioadă în ceea ce priveşte scoaterea lui Cozmâncă din fruntea echipei de campanie a doctorului;
      • Mesajele au scopul precis de a arăta dezorganizarea din staff-ul de campanie al lui Oprescu.
  • Atât Băsescu, cât şi Oprescu vor fi supuşi unor atacuri susţinute din partea PSD.
    • Geoană şi susţinătorii săi din PSD nu îşi vor putea permite să ignore candidatura lui Oprescu;
    • În ceea ce-l priveşte pe primarul general, principalele atacuri vor veni pe zona conlucrării dintre Sorin Oprescu şi consilierii PDL. Oprescu va fi prezentat ca fiind calul troian al lui Traian Băsescu.

grevaBugetarii sunt luni în grevă generală

Bugetarii intră de luni în grevă generală în semn de protest faţă de asumarea Guvernului a răspunderii pe pachetul legislativ care include salarizarea, educaţia şi acordarea concediului fără plată, sindicaliştii lansând un apel şi către angajaţii din mediul privat să li se alăture.

http://www.mediafax.ro/social/bugetarii-sunt-luni-in-greva-generala-4959299

Băsescu: Guvernul nu şi-a propus să scoată ţara din criză, ci să dezvolte politici de diminuare a ei

Analiză:

  • Această stare de fapt este cea mai spinoasă problemă cu care se confruntă guvernul Boc II, respectiv preşedintele Traian Băsescu, în contextul viitoarelor alegeri.
  • Această stare de fapt este cea mai spinoasă problemă cu care se confruntă guvernul Boc II, respectiv preşedintele Traian Băsescu, în contextul viitoarelor alegeri.
    • România trăieşte prin această grevă un eveniment fără precedent. Executivul se confruntă cu o situaţie pe care, probabil, oamenii o mai pot asocia cu perioada neagră a anilor ’90.
      • În marea lor majoritate, bugetarii sunt masa de manevră fidelă care asigură prezenţa la vot şi atârnă greu în balanţa electorală;
      • În contextul economic actual, niciun partid din România nu se poate baza pe sprijinul angajaţilor din Învăţământ, Sănătate sau Interne.
  • Trebuie analizată, totodată, şi retorica premierului care, atunci când are ocazia, dă asigurări angajaţilor bugetari, dar mai ales pensionarilor, spunându-le că salariile şi pensiile vor fi plătite la timp.
    • Dintre cele două „tabere” plătite din banii de la buget, se pare că prioritate au pensionarii (şi ei fiind prezenţi constant la urne).
      • A se observa şi accentul pe care liderii PDL îl pun pe cele două măsuri care au intrat în vigoare de la 1 octombrie (creşterea pensiilor cu 2%, respectiv pensia socială garantată de 350 de lei).
    • În ceea ce-i priveşte pe bugetari, nemulţumirile lor sunt mult mai greu de rezolvat în acest moment.
      • Aparenta linişte a sfârşitului de an 2009 nu face decât să amâne inevitabilul: concedieri în masă şi reduceri semnificative a salariilor bugetarilor;
      • Tocmai de aceea, Guvernul nu încearcă să le acorde prea multă atenţie, nu încearcă să-şi asume responsabilităţi (şi promisiuni) prea mari.
  • Declaraţiile lui Traian Băsescu de la Târgu Mureş au reuşit doar să-l apropie şi mai tare pe acesta de actualul guvern şi să dovedească, încă o dată, neputinţa executivului în lupta cu criza.
    • Asta pentru că, exceptând România, alte guverne din U.E. şi-au asumat fiecare responsabilitatea de a lupta, pe frontul propriu, cu criza economică.
      • În România, pe de altă parte, singurele „diminuări” ale efectelor crizei sunt, în realitate, creşteri (rata şomajului, a restanţierilor la credite, a conflictelor de muncă, a datoriei publice).
    • Un exemplu pozitiv (şi mai apropiat) în acest sens pare a fi Ungaria, ţară care acum un an era puternic lovită de criză, dar care odată cu ajutorul FMI pare să dea semne de resuscitare economică.
      • Se pune, însă, problema sacrificiilor de încredere pe care poate să le facă un Guvern – vorbim de majorarea TVA şi a cotei unice de impozitare. Pentru că asta au făcut ungurii;
      • Suplimentar, nu trebuie uitat că la Budapesta există un Guvern de tehnocraţi.
    • Nu trebuie uitată nici Germania, ţară care pare să dea scânteia revigorării economice europene.

basescu În 2009, Băsescu s-a lansat la Sânnicolau, la fel ca Adrian Năstase, la Mălini, în 2004

Anunţul lansat de preşedintele Băsescu privind candidatura la prezidenţiale este identic modelului aplicat de Adrian Năstase în 2004, aflat atunci în competiţie pentru preşedinţie cu Băsescu, diferenţa fiind că anunţul actualului şef al statului este mai apropiat de momentul alegerilor.
„Multă lume îmi pune întrebări şi ştiu că şi dumneavoastră aveţi întrebări. Probabil una dintre ele este dacă voi candida. Vă spun că da, voi candida”, a spus Băsescu.
El a afirmat că nu se aştepta să îşi anunţe candidatura la Sânnicolau Mare.

http://www.mediafax.ro/politic/in-2009-basescu-s-a-lansat-la-sannicolau-la-fel-ca-adrian-nastase-la-malini-in-2004-4959171

Analiză:

  • Traian Băsescu şi-a pregătit din timp anunţul privind candidatura sa, iar scenariul cerea ca acest anunţ să fie făcut într-un cadru care să-l diferenţieze pe preşedinte de ceilalţi contracandidaţi ai săi.
    • Evident, încărcătura simbolică a anunţului are menirea de a-i potenţa cursa electorală şi a-l ajuta în turul II.
      • Traian Băsescu va face apel la contextul larg al anunţului său, la fel cum poate face, la nivel inconştient, apel la anumite structuri din mentalul colectiv care să îl creioneze ca pe un Vodă pe care poporul îl vrea pe tronul ţării.
    • Ruginoasa, Mălini, iar acum Sânicolau Mare sunt principalele puncte de pe harta simbolică a alegerilor prezidenţiale din România.
      • Chiar preşedintele, în discursul său, a declarat că localitatea a devenit un loc important;
      • Este încă o tentativă a preşedintelui de a intra, pe căi ocolitoare, în cărţile de istorie politică a României.

Surse foto: multimedia.realitatea.net, emaramures.ro.

    Despre PSD cel inconsecvent

    Doar după discursul preşedintelui mi-am dat seama de o realitate altfel evidentă: în fiecare ciclu politic însemnat există câte un mascul politic alpha care reușește să-i facă pe toţi ceilalţi politicieni să acţioneze în funcţie de el. A fost Ion Iliescu, a fost chiar Emil Constantinescu, Adrian Năstase, iar acum preşedintele în funcţie, Traian Băsescu. Acesta din urmă, pe lângă capacitatea sa de a polariza opinia publică, a mai reuşit un lucru: să-i transforme pe toţi ceilalţi politicieni în copii palide ale persoanei sale. Continuă lectura