Să nu uiţi, Darie…(I)

Turul doi de scrutin, cu rezultatele de rigoare, dar mai ales dacă avem în vedere campania electorală, pe ultima ei sută de metri, s-a axat în mare măsură pe uitare. Care uitare a fost exploatată la pachet cu sora ei mai mică, puţin mai invizibilă, reminiscenţa. Memoria Colectivă. Bombardat a fost neuronul românului care, fiecare după lungime şi posibilităţi, s-a agitat şi a luat decizia de a-l mişca pe purtătorul de ştampilă la urne. Mulţi neuroni agitaţi au dat o prezenţă fără precedent la vot. 66% prezenţă la vot (explicaţiile aici) înseamnă că am avut o campanie electorală extrem de reuşită. Sau că frustrarea populară este extrem de mare.

Apelul (formulă utilizată într-un exces enervant de candidatul Geoană!) taberei anti-băsesciene s-a referit la unitate în uitare şi în aducere aminte:

· Unitatea în jurul duşmanului comun. Un Traian Băsescu demonizat într-un mare fel. Aşa cum nici în cărţile de marketing politic nu se mai (re)găseşte;

· Unitatea în jurul soluţiei providenţiale. Botezată în mod pompos Proiectul Iohannis. Având în vedere interpretarea voturilor sibienilor, se prea poate ca acest proiect să fi fost unul câştigător. Sau un cal mort. Nu vom afla prea curând;

· Unitate parlamentară. Tot ce înseamnă partid sau grup politic a fost îndreptat împotriva guvernului Boc şi a grupurilor parlamentare ale PDL. Fenomen asemănător mai regăsim, probabil, la masculii pinguinilor imperiali. Cât a existat scânteia, a funcţionat. De-acum încolo va fi every man for himself!;

· Unitate în mesaj. Atât în ceea ce-i priveşte pe purtătorii politici de mesaj, dar şi în ceea ce priveşte mass media. Şi, trebuie să o recunoaştem, chiar dacă nu ne place, a funcţionat. I-a plasat în pole-position pentru cursa de pe 6 decembrie.

Apelul echipei prezidenţiale s-a axat, cu precădere, pe trezirea din uitare(?!) şi pe ignorarea prezentului:

· Propriul duşman colectiv: mogulii. Indiferent de numele avute în trecut (grupuri de interese, oligarhi etc.) mogulii păreau o născocire electorală repetată fără sens, în cadrul discursurilor sale, de Traian Băsescu;

· Lupta anticomunism. Comunism care, cu Geoană preşedinte şi Ion Iliescu încă în prim-planul politicii româneşti, cu mâna pe sforile jucăriei, va reveni la conducerea ţării. La nivel argumentativ, Băsescu spune că el este Cel care a condamnat comunismul în România. Toţi ceilalţi îl aplaudau pe Vadim şi băteau din picioare (ca pe stadion);

· Criza economică. Au reuşit să abordeze cât se poate de rar teme economice. Pentru că, nu-i aşa, puterea era a lor. În acelaşi timp, sublinierea faptului că actuala criză este una la nivel mondial, în faţa căreia nicio ţară nu a rămas în picioare (aici e de discutat);

Concluzia, deloc dătătoare pe spate, zice aşa: erorile comunicaţionale ale unuia au însemnat succesul electoral al celuilalt. Tocmai de aceea, reamintesc principalele evenimente ale ultimelor două săptămâni care au întors balanţa în favoarea lui Traian Băsescu. Şi ele pot fi puse tot în zodia memoriei colective.

1. Filmuleţul din 2004. Le-a arătat românilor un Traian Băsescu pierdut. Dar şi un Dinu Patriciu (mogul) răzbunător. A legitimat, într-o oarecare măsură, discursul prezidenţial. A întors ceva procente. După ieşirile lui Băsescu, au reuşit chiar să îl victimizeze pe preşedinte şi să „demonstreze” de ce metode securisto-comuniste dispun. Legitimare, deci, şi a discursului anticomunist;

2. Parteneriatul pentru Timişoara. O eroare de campanie cum rar s-a putut vedea. Pentru că Timişoara a întors armele împotriva lui Antonescu şi Ciuhandu. Le-a oferit celor din PDL posibilitatea să facă un subiect de presă care să reaprindă (şi să aducă în actualitate) în inima românilor tema anticomunistă (s-a pliat excelent pe strategia anterioară a lui Băsescu, prezentată mai sus). A adus nehotărîţi şi nonvotanţi la urne, pentru actualul preşedinte;

3. Dezbaterea. Per ansamblu, Traian Băsescu a câştigat confruntarea cu Geoană, la absolut toate capitolele. Candidatul PSD a venit nepregătit. Dacă nu ar fi venit deloc, ar mai fi avut şanse de câştig în faţa lui Băsescu;

4. Relaxarea lui Mircea Geoană la SOV. Ca parte specială în acea dezbatere. I-a legitimat, încă o dată, discursul lui Traian Băsescu referitor la moguli. L-a demolat, pentru totdeauna, pe candidatul PSD. A întors oameni spre actualul preşedinte. A reuşit să aducă alţi nonvotanţi la urne.

Aşa cum vorbeam şi cu unii colegi, Mircea Geoană ar fi avut şanse reale să devină preşedintele României. Condiţia esenţială ca acesta să câştige a fost, totuşi, încălcată de 4 ori în mai puţin de două săptămâni. Geoană a vrut să facă, activ, campanie electorală… Aşa că nu uitaţi, dragi prieteni, prezidenţialele din 2009! Ele vor fi o lecţie extrem de importantă despre cum să faci şi să fugi de campania electorală.

Autor: Paul Aparaschivei